În vederea obținerii duplicatului la Certificatul de Membru se va depune un dosar la secretariatul O.A.M.G.M.A.M.R. – Filiala Timiș, care va conține următoarele documente:
Cerere pentru eliberare duplicat, adresată conducerii O.A.M.G.M.A.M.R. – Filiala Timiș;
Declarație scrisă de titular care cuprinde elementele necesare pentru identificarea actului și împrejurările în care a fost pierdut, distrus complet sau deteriorat parțial;
Copia actului pierdut (daca există);
Copia actului de identitate a titularului;
Dovada publicării în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, a pierderii, furtului, distrugerii, deteriorării Certificatului de Membru sau dovada publicării anunțului într-un cotidian de largă circulație.
Notă:
Temei legal:
prevederile art. 53 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 144/2008 -privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, coroborat cu prevederile art. 26 alin. (1)—(4) din Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România - cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea Adunării generale naționale a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România nr. 1/2009;
ELIBERARE DUPLICAT LA CERTIFICATUL DE MEMBRU AL O.A.M.G.M.A.M.R. – FILIALA TIMIȘ